FACTORI CARE SUSŢIN ÎNVĂŢAREA TRANSFORMATIVĂ INTERGENERAŢIONALĂ LA PĂRINŢI

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Schimbările majore privind rolurile familiei în societatea actuală determină nevoia, din ce în ce mai stringentă, de educaţie şi autoeducaţie a părinţilor pentru exercitarea rolului parental. Autorii pornesc de la ipoteza că învăţarea transformativă – sintagmă datorată lui Mezirow – poate explica, într-o mare măsură, alegerile părintelui în acţiunile de parenting, prin procesul de reflecţie critică care presupune descoperirea şi depăşirea limitelor pe care individul le are în gândire şi în modul de a acţiona. Verificarea ipotezei se va realiza printr-un studiu, care constă în intervievarea a 15 fa- milii, fiecare cu trei generaţii de părinţi în interiorul ei (G1 – bunicii, G2 – părinţii, G3 – copiii care au un copil la rândul lor), însumând astfel 45 de participanţi. Scopul a fost o mai bună înţelegere a învăţării transformative prin identificarea factorilor care îi sprijină pe părinţi în renunţarea la comportamentele considerate disfuncţionale în relaţia cu copilul. Instrumentul care a stat la baza cercetării a fost un interviu de tip narativ prin care părinţii au relatat diferenţe şi asemă- nări în stilul de parenting raportându-se la propriii părinţi, strategii care i-au ajutat în depăşirea obstacolelor pentru înde- plinirea cu succes a rolului parental şi au evaluat impactul experimentării violenţei în familie în devenirea lor ca părinţi. Rezultatele arată că printre factorii care i-au determinat pe părinţi să aibă o gândire transformativă regăsim: suportul social (dialogul cu partenerul romantic, dialogul cu alte persoane – rude, familie, specialişti), reflecţia critică asupra experienţelor personale, contextul, nivelul de educaţie şi motivaţia părintelui. Cuvinte-cheie: învăţare transformativă, relaţia părinte-copil, gândire critică, discontinuitate intergeneraţională în parenting, continuitate în parenting, violenţă în familie.

Publicat

2016-11-14

Număr

Secțiune

Статьи