SISTEMUL SIMBOLIC – REPER EDUCAŢIONAL
Alina ŢICĂU, Corneliu-Robert SÎRGHEA Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (România)
Rezumat
Istoria tradiţională dezvăluie picturi rupestre, semne hieroglifice şi texte sacre care reliefează o serie de expresii ale vieţii cotidiene. În jurul acestora, oamenii îşi organizează viaţa, îşi fac un nivel de expectanţă, creează valori educaţionale, spirituale şi sociale. Un anumit gest non-verbal avea conotaţii taumaturgice sau de protecţie a comunităţii, iar cel mai cunoscut exemplu reprezintă cercetarea auspiciilor. Această acomodare mutuală dintre diferitele activităţi încorporate în cadrul unei culturi, la care participă în mod concret şi indisolubil dimensiunea religioasă şi cea economică, atinge viaţa atât la nivel exterior, cât şi subliminal. Părinţii marketingului au conştientizat această forţă a simbolurilor non-verbale de natură mitologică, sacră şi culturală şi doresc o exploatare a lor. În studiul de faţă vom descoperi particularităţile sistemului simbolurilor sacre şi ale celor contemporane. Unul dintre sistemele simbolice analizate în cele ce urmează este mărul (Apple), simbol al căderii omului din starea paradisiacă. Cuvinte-cheie: simbol, educaţie, axiologie, sacru, corporaţie.