UTILIZAREA METODELOR DE PREDARE-ÎNVĂŢARE CENTRATE PE STUDENŢII CICLULUI I LA DISCIPLINA „FINANŢE”
Mariana DOGA-MÎRZAC Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Componenta metodelor educaţionale are o importanţă majoră atât sub aspectul prestaţiei, cât şi din necesitatea de a integra calitatea în predare-învăţare orientată spre studiile superioare. Seminarul universitar reprezintă, ca şi cursul, o formă de bază a activităţii didactice în învăţământul superior. În cadrul seminarului accentul este plasat pe aprofundarea, sistematizarea cunoştinţelor şi pe formarea competenţelor cognitive şi aplicative, pe formarea de atitudini integrative. Diversitatea metodelor şi mijloacelor didactice utilizate în predare şi învăţare centrate pe student răspund unei nevoi fundamentale de variaţie, diferenţiere, nuanţare şi particularizare a activităţii didactice, totodată lărgind şi acumulând considerabil experienţa de predare a cadrului didactic şi experienţa de învăţare a studenţilor, oferind posibilitatea unor strategii de acţiuni multiple, adecvate la multitudinea sarcinilor şi circumstanţelor instructiv-educative. Cuvinte-cheie: învăţământ superior, metode de predare-învăţare, cadru didactic, metode şi mijloace didactice.