CONCEPTUALIZAREA FORMĂRII ORIENTĂRILOR VALORICE LA STUDENȚI PRIN ARTA COREGRAFICĂ: ABORDARE FILOSOFICĂ, CULTUROLOGICĂ ȘI SOCIOLOGICĂ
Maia DOHOTARU Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În articol este abordată problema privind formarea orientărilor valorice la studenți prin arta coregrafică din perspectivă filosofică, culturologică și sociologică. Arta coregrafică, fiind una sintetică care îmbină mișcarea, muzica și dramaturgia, dispune de valențe și oportunități educative de influență asupra cadrului valoric al studentului. În acest sens, filosofia dansului permite utilizarea legităților generale de dezvoltare a societății pentru crearea și analiza diverselor aspecte ale dansului, pentru a dezvălui relația acestui fenomen cu alte categorii de valori umane. Totodată, demersul filosofic, culturologic și sociologic cu referire la formarea orientărilor valorice la studenți va fi analizat din mai multe perspective: fenomenologică, metafizică, rațională, empirică etc. Cuvinte-cheie: artă coregrafică, dans, valori artistice, valori estetice, orientări valorice, filosofie, estetică, sociologie, frumos, culturologie.