REZILIENȚA ȘI ROBUSTEȚEA LA PERSOANELE SEROPOZITIVE
Galina PRAVIȚCHI, Mariana FLORINȚA Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Pe tot parcursul vieții individul trece prin anumite probleme pe care acesta fie le depășește, fie cedează în fața lor. Într-un final, el alege comportamentul pe care îl va aborda în situațiile – problemă, în dependență de resursele sale psihologice de care dispune. De asemenea, și persoanele seropozitive sunt supuse unui conglomerat de situații și întâm- plări mai puțin plăcute pe care trebuie să le confrunte. Infecția HIV reprezintă o problemă actuală atât la nivel global, cât și la nivel de țară. Persoanele seropozitive sunt supuse permanent stigmatizării, izolării, marginalizării, iar uneori chiar excluderii din cercurile sociale, fiind văzute drept o problemă pentru societate. Acestea sunt nevoite să facă față unor situații greu de suportat, cu grad ridicat de stres emoțional, ce duce la apariția unor trăiri negative care afectează mai apoi sănătatea psihică a acestora. Pentru ca aceste persoane să reziste într-o astfel de societate, să facă față situațiilor stresante este necesar de să-și dezvolte și să-și fortifice capacitatea de reziliență și de robustețe. Cuvinte-cheie: reziliență, robustețe, persoane seropozitive, infecția HIV.