CRIZA VÂRSTEI A TREIA: PROBLEME ȘI SOLUȚII

Liliana SALCUȚAN Universitatea de Stat din Moldova

Rezumat

Procesul de tranziţie la economia de piaţă a amplificat şi a aprofundat şi mai mult problemele socioeconomice, inclusiv: s-a înrăutăţit cu mult nivelul de trai al populaţiei, au apărut fenomenele sărăcie, şomajul latent, diferenţierea socială a devenit mai accentuată, s-au înrăutăţit condiţiile locative, s-a redus accesul la serviciile medicale, educaţionale şi sociale etc., probleme care, la rândul lor, au influenţat negativ procesele demografice. Ca proces individualizat, îmbătrânirea este un concept care include schimbările fizice ale organismului uman după viața adultă, schimbările psihologice produse individual și capacitățile mintale, precum și schimbările modului în care persoana este percepută în societate, în ceea ce așteaptă ea și în ceea ce se așteaptă de la ea, fiind astfel un fenomen multidimensional, afectând persoana din punct de vedere biologic, psihologic, social. Procesul îmbătrânirii este rezultatul unor fenomene complexe ce imprimă modificări continue şi ireversibile în struc- tura organismului, care în a doua jumătate a vieţii antrenează o scădere a capacităţii de adaptare a individului la mediu printr-o creştere a sensibilităţii şi vulnerabilităţii acestuia faţă de factorii perturbatori ai mediului social. Asocierea proceselor naturale de involuţie cu bolile cronice creează apariţia unor probleme relaționale și familiale deficitare pentru acestea, transformându-le în una dintre grupele de risc cel mai sporit de îmbolnăvire, cauzate fiind de incapacitatea de a se adapta schimbărilor vieţii sociale, lucru adesea manifestat prin criza vârstei a treia. Scopul acestui articol este de a identifica particularitățile psihosociale ale crizei vârstei a treia, fiind propuse metode practice de lucru: pregătirea cetățenilor pentru procesul pensionării, consilierea individuală și de grup a persoanelor care au fost absorbite de viața profesională sau familială, ceea ce nu le-a permis să-și reactualizeze propria personalitate. În practica asistențială, aceste tehnici nu pot fi realizate, cauza fiind nedorința și nepregătirea profesioniștilor pentru a lucra cu persoanele vârstnice, care devin în ultimul timp unul dintre grupurile cele mai numeroase. În concluzie vom menționa că unii vârstnici, nefiind pregătiți de a se pensiona, pășesc în acest stadiu încrezuți, nefiind susținuți de nimeni, iar alții au nevoie de îndrumarea profesioniștilor (psihologi, asistenți sociali profesioniști) pentru a reduce criza vârstei a treia. Cuvinte-cheie: vârsta a treia, persoană vârstnică, criză de identitate, disperare, absorbție, roluri pasive, consiliere individuală.