ECONOMIC AND FINANCIAL DIAGNOSIS, MANAGEMENT SYSTEMS COMPONENT

Carmen-Mihaela NECHITA „Stefan Lupascu” European Studies Institute, Department of Economics, Iasi (Romania)

Authors

  • USM ADMIN Studia Universitas Moldaviae

Abstract

Entitatea economică trebuie să poată înfrunta cu succes numeroasele dificultăţi care marchează drumul său, şi aceasta în timp ce se adaptează permanent la un mediu cu deosebire dinamic: o concurenţă acerbă, o scurtare a duratei de viaţă a produsului, o tehnologie aflată într-o continuă evoluţie, o redefinire constantă a pieţelor şi a procesului de internaţionalizare a lor, o volatilitate crescândă a clientelei şi o îmbătrânire implacabilă a întreprinderii pe curba sa de viaţă. Diagnosticul economico-financiar constituie un instrument de gestiune a viitorului. De fapt, instrumentele analizei economico-financiare permit studiul transformării entităţii economice în funcţie de ipotezele probabile de evoluţie a activităţii sale. Astfel, managerul va putea iniţia din timp acţiunile corective necesare, datorită previziunii incidentelor de natură economico-financiară. În acelaşi timp, diagnosticul va permite să se stabilească dacă efectele deciziilor managerului corespund realizării fundamentale a obiectivelor întreprinderii. Este, astfel, un mijloc de control şi de identificare a eventualelor deviaţii sau perturbări.

Author Biography

USM ADMIN, Studia Universitas Moldaviae

Web programator

Published

2008-02-11

Issue

Section

Articles