ASPECTE GENERALE ALE DECIZIEI ÎN CADRUL PROCESULUI MANAGERIAL

Oleg FILIMON Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În lucrare, autorul încearcă să prezinte câteva elemente ale deciziei ca proces dinamic și foarte important al manage- mentului în cadrul companiei private, precum și conceptul de sistem decizional și elemente ale procesului decizional. Problematica complexă ridicată de adoptarea unei decizii fundamentate științific necesită cunoașterea elementelor ce trebuie să fie accentuate la elaborarea acesteia.

Sintetizarea aspectelor teoretice permite să menționăm importanţa evaluării calitative a deciziilor, anterior aplicării lor, pentru că pe această cale se poate evita, în mare măsură, risipa de resurse, energie umană, timp etc., impuse de adoptarea celor de corecție.

Aspectul fundamental al materiei, structurat, constatator al procesul decizional, care contribuie la apariția și dezvol- tarea procesului în sine pentru obținerea produsului final al acestuia, este numit „decizie”. Anume produsul final, adică decizia, vine a fi elementul-cheie, hotărâtor al procesului decizional, ce poate avea o semnificație diferită după caracter, rol și influenţa în evoluția factorului public.

Cuvinte-cheie: proces managerial, proces decizional, decizie, elementele deciziei, sistem decisional.

DOI: https://doi.org/10.5281/zenodo.7310244

Publicat

2023-07-27

Număr

Secțiune

Articole