RAVAGIILE CAUZATE DE OMIDA PĂROASĂ A DUDULUI (HYPHANTRIA CUNEA) ÎN MOLDOVA ŞI COMBATEREA CU PREPARATUL ECOLOGIC PUR VIRIN–ABB-3
Aurelia STÎNGACI Institutul Protecţia Plantelor şi Agricultură Ecologică al AŞM
Abstract
În ţara noastră, de altfel ca şi în Europa, există numeroase specii de insecte care s-au aclimatizat aici, s-au răspândit rapid ocupând progresiv suprafeţe tot mai mari, iar activitatea lor influenţează cel mai adesea negativ ecosistemele în care trăiesc. Cel mai mare număr de specii invazive este reprezentat de insecte, unul dintre ele – veteran al invaziei – este Omida păroasă a dudului sau fluturele alb american (Hyphantria cunea), (Lepidoptera: Arctidae) – un dăunător periculos de carantină. H.cunea a fost inclusă de Organizaţia Uniunii Europene a Protecţiei Plantelor (EPPO) în lista dăunătorilor de carantină în 1997 [1], modificată în 1999 [2]. Patria dăunătorului este America de Nord (Canada, Mexic, SUA). Arealul de răspândire în America de Nord: de la Vest la Est – de la Oceanul Atlantic până la Oceanul Pacific şi de la Nord la Sud – începând cu hotarul pădurilor conifere din Canada, intersectând meridianul 54º şi 58º până la regiunile nordice ale Mexicului [3, 4]. Pe continentul european Hyphantria cunea pentru prima dată a fost evidenţiată în Ungaria în 1940, după care cu paşi rapizi s-a răspândit în ultimul deceniu în ţările vecine şi în Asia (Tab.1).