RĂSPUNSUL CREȘTERII RADIALE A STEJARULUI PUFOS (QUERCUS PUBESCENS WILLD.) LA VARIABILITATEA CLIMATICĂ LA LIMITA EXTRAZONALĂ A AREALULUI
Gheorghe FLORENȚĂ,Veronica FLORENȚĂ,Andrei POPA,Ionel POPA,Universitatea de Stat din Moldova,Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, România,Institutul Național de Cercetare Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea, România
Rezumat
Studiul analizează răspunsul stejarului pufos (Quercus pubescens Willd.) la variabilitatea climatică într-un arboret azonal. Au fost analizate 24 de serii dendrocronologice obținute din carote prelevate de la arbori maturi, cu o lungime medie de 89 ± 13 ani, acoperind perioada 1923-2024. Cronologia standardizată prezintă o sensibilitate relativ ridicată (MS = 0,363) și un semnal populațional exprimat foarte bun (EPS = 0,964), indicând un răspuns pronunțat al creșterii radiale la variațiile climatice. Analiza relațiilor climă-creștere evidențiază o influență pozitivă a precipitațiilor din sezonul rece și începutul primăverii (noiembrie-aprilie) și un efect negativ al temperaturilor ridicate din septembrie. Anii 1942, 1946 și 2020 corespund unor minime de creștere asociate episoadelor de secetă severă. Rezultatele indică faptul că disponibilitatea apei în sol reprezintă principalul factor limitativ al creșterii radiale, confirmând potențialul speciei Quercus pubescens ca indicator dendroclimatic al variabilității climatice regionale. Cuvinte-cheie: dendrocronologie, variabilitate climatică, creștere radială, păduri extrazonale, stejar pufos, stres hidric.
DOI: https://doi.org/10.59295/sum1(191)2026_18
Descărcări
Publicat
Versiuni
- 2026-06-30 (2)
- 2026-06-30 (1)