ACTIVITATEA SECȚIEI PĂMÂNTEȘTI DIN RASSM (1924 – 1925)
Alexandru MOLCOSEAN Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În acest demers este reflectat modul prin care autoritățile sovietice din RASS Moldovenească au contribuit (inițial) la susținerea economică a gospodăriilor țărănești din stânga Nistrului. Aceste acțiuni aveau ca scop familiarizarea țăranilor cu avantajele lucrului în comun. Propagarea doctrinei comuniste în domeniul agrar a fost realizată prin intermediul Secției Pământești – instituție care avea menirea să realizeze liantul dintre politica agrară promovată de autorități și mediul rural. Baza studiului o constituie înregistrarea stenografică a primului Congres al Sfaturilor, care s-a desfășurat între 19 și 23 aprilie 1925. Articolul prezintă faza inițială a procesului de transformare a gospodăriilor țărănești în gospodării obștești. Limita cronologică inferioară a prezentului studiu este 1924, deoarece, începând cu acest an, deciziile luate în RASSM vor fi luate independent față de Ucraina. Cuvinte-cheie: RASS Moldovenească, gospodărie țărănească, Secție Pământească, Congresul Sfaturilor, colectivizare.