ASPECTE ISTORIOGRAFICE PRIVIND VIAȚA COTIDIANĂ ÎN BASARABIA INTERBELICĂ
Aurel FONDOS, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În studiul de față se prezintă o analiză a gradului de cercetare a vieții cotidiene din cadrul Basarabiei interbelice. S-au
analizat problemele enunțate în discursul științific, autorii relevanți ai temei abordate, școlile științifice. Istoriografia
a fost caracterizată din perspectiva mai multor spații socio-politice: istoriografia românească interbelică, istoriografia
sovietică, istoriografia din România, istoriografia Occidentală și istoriografia din Republica Moldova. Au fost scoase
în evidențe particularități generale și specifice ale vieții de zi cu zi a populației din Basarabia. Autorul a constatat că,
în funcție de epocă și context politic, discursul științific a fost diferit. În perioada sovietică, demersul științific a fost
puternic ideologizat, distorsionat, creând imagini false a realității istorice. Istoriografia sovietică a distorsionat în mod
intenționat narațiunea istorică pentru a crea imagini false asupra vieții cotidiene în Basarabia.
Cuvinte-cheie: viața cotidiană, istoriografie, politică, ideologie, societate, Basarabia, România întregită, interbelic.