ATITUDINEA POLONIEI FAȚĂ DE IMPLICAREA ROMÂNIEI ÎN SECURITATEA EUROPEANĂ (APRILIE-AUGUST 1939)
Mihai ȚURCANU, History Institute of the Moldova State University
Rezumat
Studiul analizează dinamica legăturii dintre relațiile româno-polone, pe de o parte, și garanțiile anglo-franceze
acordate României în 1939, pe măsură ce Europa se apropia de al Doilea Război Mondial. Polonia a ezitat să includă
România în arhitectura de securitate anglo-franceză, temându-se că acest lucru ar putea împinge Ungaria și mai mult
în sfera de influență a Germaniei. În ciuda eforturilor britanice și franceze de a consolida o alianță militară între Polonia și România, aceste inițiative au eșuat în mare parte. Ministrul polonez de externe, Józef Beck, s-a opus acordării
unor garanții formale de securitate pentru România, invocând necesitatea de a menține bunele relații cu Ungaria și
slăbiciunea armatei române. De asemenea, Beck considera că Polonia nu avea nevoie de noi obligații suplimentare,
din perspectiva intereselor sale naționale. Oficialii români, conduși de ministrul de externe Grigore Gafencu, au
susținut inițial reorientarea alianței cu Polonia către Vest, dar au ezitat să provoace Germania. Deși au existat discuții
despre transformarea alianței româno-poloneze într-un pact de apărare mai larg împotriva tuturor agresorilor (erga
omnes), nu s-au luat măsuri concrete. Atât România, cât și Polonia au fost reticente să își asume angajamente reciproce de apărare împotriva Germaniei, ceea ce a dus la eșecul eforturilor occidentale de a stabili un cadru de securitate
mai puternic în Europa de Est. Eșecul implementării acestei strategii a contribuit la vulnerabilitățile cu care cele două
națiuni s-au confruntat în primele etape ale războiului.
Cuvinte-cheie: Polonia, România, garanții anglo-franceze, Józef BECK, Grigore Gafencu, Ungaria, Germania,
erga omnes, alianță, arhitectură de securitate, Al Doilea Război Mondial.
