REPRESIUNE ȘI LIBERTATE. REZISTENȚA ANTICOMUNISTĂ REFLECTATĂ ÎN PAGINILE ZIARULUI „ROMÂNUL LIBER”
Bianca PĂDUREAN, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
În climatul de represiune comunistă din România anilor 1980, la Londra, Ion Raţiu publica un ziar care scăpa
atât controlului, cât şi cenzurii din România. Articolele publicate în „Românul liber” au avut rolul de a arăta ce se
întâmpla, cu adevărat în România, dar şi de a fi o platformă de exprimare liberă a ideilor. Atât ştirile şi relatările din
ţară, cât opiniile publicate în paginile ”„Românului liber” sunt mărturii cu valoare de document despre acea perioadă
de istorie recentă. Mare parte din cele relatate în „Românul liber” au corespondent în documentele Securităţii, ceea ce
probează relevanţa consemnării lor. Studiul de față arată și faptul că cele mai multe dintre actele de represiune aveau
bază legală, adică aveau acoperire în legislaţia statului comunist. Concluzia este că presa românească democratică
din exil a avut un rol determinant în comunicare realităților din România comunistă, în afara granițelor sale. De
asemenea, a comunicat și mesajele regale.
Cuvinte-cheie: cenzură, comunism, represiune, libertate, rezistenţă, „Românul liber”, Ion Raţiu.