COMPUȘI RARE ȘI CREAȚII LEXICALE NARATIVE ÎN TEXTUL POETIC: PROBLEME DE TRADUCERE ȘI INTERPRETARE
Ion MANOLI, Université Libre Internationale de Moldova (ULIM)
Rezumat
Cuvântul francez, ca și cuvântul în general, are o serie bogată de caracteristici, începând cu cuvântul fonetic,
cuvântul grafic, cuvântul sintactic, cuvântul fără sens etc. Urmează calitățile fonice ale cuvântului: estetica, expresivitatea, volumul cuvântului: cuvinte lungi și cuvinte scurte, cuvinte scurte/izolate, lungime exploatată a cuvântului,
cuvânt denotativ-conotativ etc. Pe scurt, „calitatea cuvântului depinde de forma și natura lui”.
Limbajul poetic are legile, regulile și codul său. Standardele poetice au foarte mult de-a face cu asta. Printre legile
sale, există una care este esențială: cuvintele trebuie să fie monosilabice și polisilabile, dar lungimea lor nu trebuie să
depășească, în principiu, trei sau patru silabe. Cele care au o lungime exagerată trebuie evitate, mai ales în poetică,
iar numele lor au o conotație derogatorie: cuvânt extensibil, cuvânt centaur, cuvânt fantomă, cuvânt debordant, cuvânt ultra sălbatic, cuvânt portmanteau. Acesta din urmă are deja aspectul unui termen și este fixat și definit de surse
lexicografice (Rheims, 1969; Manoli, 2022).
În final, apare cuvântul extensibil (chemin-de-ferresque – (Léon-Paul Fargue); abracadabrantesque (A. Rimbaud), sau supracompusul (rien-qu’à la voir-passer-on-lui-disait-merci – H. Bazin) ca tip specific de interacțiune, iar
gestionarea acesteia în diverse registre rămâne întotdeauna rară și delicată: traducerea și interpretarea lor necesită
prudență, gust filologic și experiență.
Cuvinte-cheie: neologism stilistic, termen neologism, cuvânt lung, cuvânt compus, cuvânt portmanteau, descoperire poetică, eroare, supracompusul, traducere (cuvinte rare).
