„MODERNIZAREA” ORAȘULUI DE REȘEDINȚĂ EPISCOPALĂ BĂLȚI ÎN REFLECȚIA REALITĂȚILOR INTERBELICE
Mariana MIHALEVSCHI, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Un rol deosebit în modernizarea localităților urbane interbelice au avut personalitățile marcante din istoria locală. Pentru a evidenția această afirmație încercăm prin acest studiu să evidențiem rolul episcopului Visarion Puiu în organizarea și dezvoltarea urbană a reședinței episcopale Bălți. În cei 12 ani de păstorie ca episcop al Episcopiei Hotinului, a dat dovadă de o motivație deosebită care a contribuit pozitiv la bunăstarea orașului de reședință. Cunoscut îndeosebi prin realizările sale de construcții de edificii și biserici, mai puțin sunt cunoscute activitățile episcopului în „modernizarea” și organizarea infrastructurii orașului Bălți. Propunerile sale și ale comitetului cetățenesc, pe care îl conducea, înaintate autorităților publice locale, au contribuit la realizarea unor activități cum ar fi: pavarea străzilor, organizarea cartierelor, acțiuni sociale și culturale pe care și astăzi le descoperim în istoria urbei bălțene.
Cuvinte-cheie: episcopul Visarion Puiu, Bălți, modernizare, oraș de reședință.
DOI: https://doi.org/10.59295/sum10(220)2025_08