ASIGURAREA PROCESULUI EDUCAȚIONAL ORIENTAT SPRE ÎNVĂȚARE ACTIVĂ LA UNIVERSITATEA GLOUCESTERSHIRE DIN MAREA BRITANIE

Mihaela VIDAICU Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

Acest studiu a fost elaborat în rezultatul vizitei de studiu la Universitatea Gloucestershire din Marea Britanie (28 februarie – 5 martie 2016) realizată în cadrul Proiectului „Introducerea metodelor de învățare bazată pe probleme în Moldova: Sporirea competitivității şi angajabilităţii studenților”, finanțat de Programul European Erasmus +. Prezen- tările și orele de curs la care am asistat la Facultatea de Business, Facultatea de Drept şi la Facultatea de Tehnologii Informaționale au avut drept scop familiarizarea delegației din Republica Moldova cu procesul de studii de la această universitate, precum și prezentarea unor metode interactive de predare orientate spre o învățare activă și o implicare mai intensă a studenților în procesul de predare-învățare. Acest studiu cuprinde analiza proceselor educaționale la nivel de sistem educațional, management universitar și management al facultăților. Cuvinte-cheie: învățare activă, asigurarea calității, administrarea procesului educațional, standarde academice.

Publicat

2017-12-01

Număr

Secțiune

Статьи