INCURSIUNI ÎN ISTORIA DEZVOLTĂRII PSIHOLOGIEI ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Angela POTÂNG, Raisa CERLAT Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Scopul acestui articol este orientat spre prezentarea parcursului istoric al dezvoltării psihologiei în Republica Moldova, pornind de la mijlocul secolului al XX-lea, când aceasta se afirmă ca disciplină de studiu în cadrul instituțiilor de învă- țământ superior din Moldova. Am pornit de la premisa că influența trecutului contribuie la configurarea prezentului. Ne-am concentrat pe constituirea psihologiei științifice ca domeniu nou și distinct, luând în considerare ideile psihologi- ce anterioare. Am prezentat contribuțiile personalităților care au promovat psihologia în țara noastră, dar și direcțiile actuale de cercetare teoretico-empirică în domeniul psihologiei. Cuvinte-cheie: psihologie științifică, etape de dezvoltare, direcții de cercetare, departamente de psihologie, doctori în psihologie, reviste de specialitate.