TEORIILE PSIHOLOGICE ALE ÎMBĂTRÂNIRII
Angela POTÂNG, Monica-Andreea POPESCU Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Vârsta a treia reprezintă vârsta transformărilor de ordin medical, profesional, social și familial și care impactează individul la nivel psihologic, cu efecte directe asupra comportamentului, cogniției și afectului. Solicitările de readaptare și restructurare uneori depășesc capacitatea vârstnicului de a le face față cu succes și astfel ecoul se observă în modul în care bătrânul relaționează cu persoanele din mediul său de proveniență, în atitudinea față de propria persoană, neglijându-se și pierzându-și speranța în mai bine. La nivel emoțional, bătrânul devine anxios, depresiv, iar la nivel fizic se ajunge la diferite tulburări psihologice, precum demența, delirul, depresia. Vârstnicii care sunt rezilienți și dețin strategii de coping adaptative au parte de o îmbătrânire de succes și manifestă o stare de bine psihologică. Cuvinte-cheie: vârsta a treia, îmbătrânire, bătrânețe, teorii psihologice ale îmbătrânirii, vârstnici.