ADAPTAREA CURRICULARĂ PENTRU INTEGRAREA COPIILOR CU CERINȚE EDUCATIVE SPECIALE: CONCEPT ȘI METODE
Florin CHEIA, Vladimir GUȚU, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Integrarea fiecărui copil cu CES este o problemă ce trebuie studiată serios. Pornim de la ideea că şcoala are da- toria de a asigura şanse egale tuturor elevilor. Din păcate, în cazul fenomenului C.E.S, realitatea din teren ne arată că există o prăpastie între politici educaționale și implementarea lor. Procesul de integrare educaţională a elevilor cu CES include elaborarea unui plan de intervenţie individualizat, în cadrul căruia, folosirea unor modalităţi eficiente de adaptare curriculară are un rol esenţial.
Modul în care raportarea la valori influențează felul în care privim educația, precum și modul în care concepte cu caracter globalizator ne fac să uităm de specificul local/zonal/național al educației. Pentru a le ilustra, au fost exem- plificate teste/ modalități internaționale ce evaluează sistemele de învățământ, precum și măsurile pe care unele state le-au luat pentru a aduce educația mai aproape de nevoile elevului, spre noua tipologie de elev a „erei digitale”, mul- ticulturale, plurilingvistice. Globalizarea este astăzi un fenomen incontestabil, care afectează profund sistemele state- lor. În sensul său actual, termenul globalizare s-a ivit din constientizarea faptului cã lumea se află într-un proces prin intermediul cãruia va deveni un fel de „sat global” sau, cel puţin, un singur sistem economic, socio-politic şi cultural.
Prin urmare, implicaţiile fenomenului pentru domeniul educaţiei sunt serioase şi incontestabile. O parte din- tre cercetările întreprinse asupra implicaţiilor fenomenului globalist în educație încearcă să demonstreze că însuși fundamentul acesteia este zguduit din temelii. Diversificarea și fragmentarea, specifice societăților globale, ar duce la anularea idealurilor educaționale naționale, care vor fi limitate la a răspunde cerințelor economice în condițiile competiției globale.
Cuvinte-cheie: adaptare curriculară, adaptare, integrare, cerințe educative, diferențiere, incluziune, copii cu CES.