DIFERENȚE ÎN PERCEPȚIA IMAGINII CADRULUI DIDACTIC UNIVERSITAR ÎNTRE CADRELE DIDACTICE ȘI STUDENȚI ÎN INSTITUȚIILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR
Dionisie COTRUȚA, Universitatea de Stat din Moldova
Rezumat
Școala modernă este chemată să contribuie la educația tinerilor nu doar bine informați, dar și care să posede capacități de adaptare la solicitările permanente ale vieții. Școala superioară este astăzi chemată să realizeze intervenții educaționale axate nu doar pe dimensiunile rațional-intelectuale ale studenților, dar și asupra celor afective, naționale, atitudinale, sociale.
Un rol central în realizarea eficientă a intervenției educaționale revine imaginii cadrelor didactice universitare, de- oarece aici se reflectă calitatea, profesionalismul, procesul de interacțiune a cadrului didactic universitar cu studenții. Astfel, ne-am propus identificarea aspectelor predominante ale imaginii cadrului didactic universitar din perspectiva cadrelor didactice universitare și a studenților prin intermediul chestionarelor.
Cuvinte cheie: atitudini, cadru didactic universitar, imaginea cadrului didactic universitar, învățare.