RETROSPECTIVA POLITICILOR EDUCAȚIONALE IMPLEMENTATE ÎN SECTORUL ÎNVĂȚĂMÂNTULUI SUPERIOR DIN REPUBLICA MOLDOVA

Natalia GAVRILAȘ Universitatea de Stat din Moldova

Autori

  • USM ADMIN

Rezumat

În acest articol sunt reliefate politicile educaționale care au fost implementate în sistemul de învăţământ din Republica Moldova, îndeosebi în învățământul superior. Învăţământul superior a suferit multiple transformări, începând cu perioada proclamării independeței și continuând până în prezent. Toate modificările operate au avut la bază racordarea sistemului de învăţământ superior la rigorile europene, altfel spus – europenizarea acestuia. Adaptarea învăţământului superior la condiţiile cerute de UE va oferi compatibilitatea şi competitivitatea necesară pe piaţa universitară europeană, fapt ce va determina creşterea mobilităţilor academice ale actorilor implicaţi. Cuvinte-cheie: politică educațională, educație, învăţământ superior, strategie, reformă, Legea învățământului, Codul Educației.

Publicat

2017-02-19

Număr

Secțiune

Articole