THYMUS LONGICAULIS C. PRESL - SPECIE AROMATICĂ DE PERSPECTIVĂ INTRODUSĂ ȘI CERCETATĂ ÎN GRĂDINA BOTANICĂ
Maricica COLŢUN,Alina BOGDAN,Moldova State University
Rezumat
Prezenta lucrare este consacrată cercetării particularităților biologice de dezvoltare ale speciei Thymus longicaulis C. Presl, introdusă în condițiile pedoclimatice ale Republicii Moldova. Sunt reliefate capacitatea de adaptare a speci- ei la noile condiții de mediu, precum și principalele modalități de mobilizare și înmulțire. T. longicaulis este evaluată ca specie aromatică promițătoare, datorită conținutului ridicat de ulei volatil prezent în toate organele aeriene, ulei caracterizat printr-un miros intens, plăcut, cu note distincte. Compoziția chimică valoroasă și aroma pronunțată con- feră uleiului volatil proprietăți biologice importante, în special acțiuni antiseptice, antioxidante și antiinflamatorii, fiind totodată utilizat pe scară largă în gastronomie pentru îmbogățirea gustului și aromei preparatelor alimentare. De asemenea, specia prezintă interes pentru industria cosmetică și aromaterapie. Pe lângă valoarea sa aromatică și terapeutică, T. longicaulis se remarcă printr-un potențial melifer și ornamental ridicat. În acest context, specia poate fi recomandată pentru extinderea sortimentului de plante aromatice de perspectivă. Cuvinte-cheie: introducere, adaptare, biologie, plante aromatice, aromaterapie, fitoterapie, cultură, ulei volatil. DOI: https://doi.org/10.59295/sum1(191)2026_26